Ulei CBD versus ulei de cânepă: descoperă diferențele dintre acestea și află care sunt beneficiile unei plante până acum stigmat

Ulei CBD versus ulei de cânepă: descoperă diferențele dintre acestea și află care sunt beneficiile unei plante până acum stigmat

De-a lungul timpului, relația omului cu substanțele provenite din natură a urmat un ciclu care a oscilat de la una benefică, deschisă, la o completă renegare, ajungându-se, în unele cazuri, chiar la trecerea în sfera ilegalității. Nu este niciun dubiu că foarte mult rău la nivel de societate, cât și în ceea ce privește sănătatea individului, a fost făcut de diverse substanțe cu efect psihoactiv. Totuși, în ultimii ani, românii au început să separe acest fapt incontestabil de beneficiile reale și lipsa de orice fel de efect psihoactiv pe care unele produse derivate din planta de marijuana îl au.

Printre acestea, uleiurile cu extract de CBD sau uleiul de cânepă au câștigat din ce în ce mai mult teren pentru ameliorarea diverselor grade de disconfort asociate unor patologii. Astfel, oamenii au început să conștientizeze că, sub atenta colaborare cu un medic, se pot îndrepta și către remedii din natură pentru a-și ameliora diversele probleme fizice. Află din cele ce urmează ce beneficii aduc uleiurile CBD și cele de cânepă, care sunt diferențele dintre acestea și felurile creative în care cânepa poate fi valorificată.

Cuprins:

  1. Uleiul cu extract de CBD și uleiul de cânepă - beneficii

  2. Ulei de cânepă vs. CBD - Care dintre cele două tipuri de uleiuri ți se potrivește

  3. Domenii neașteptate în care este folosit uleiul CBD

1. Uleiul cu extract de CBD și uleiul de cânepă - beneficii

Atunci când este vorba de produse asociate unei plante atât de controversate și stigmatizate în România, este esențial de precizat de la bun început că atât uleiul din semințe de cânepă, cât și uleiul de CBD sunt complet legale, sigur de utilizat și lipsite de efecte psihoactive. Dincolo de acest aspect, este esențial de înțeles și în ce constă fiecare dintre cele două tipuri de uleiuri, pentru a face alegerea potrivită în funcție de nevoile personale.

Astfel, uleiul de semințe de cânepă este extras exclusiv din semințele plantei Cannabis sativa și este bogat în molecule cu potențial benefic pentru sănătate, precum acizii grași omega-3 și omega-6, acidul gama-linoleic și alți antioxidanți. Astfel, acesta se dovedește a fi un excelent supliment alimentar, ce poate ajuta la prevenirea bolilor cardio-vasculate prin reglarea nivelurilor de colesterol din organism. Combinat cu efectele antioxidante, există potențialul semnificativ pentru un aport imunitar favorabil, cât și pentru prevenirea altor boli.

Pe cealaltă parte, uleiul CBD este extras din tulpinile, frunzele și florile plantei de cânepă, acestea având un conținut ridicat de CBD comparativ cu semințele. În funcție de metoda de prelucrare, există trei categorii de uleiuri CBD:

  • uleiuri ce conțin și reziduul de THC - substanță cu efect psihoactiv extrasă din cânepă;
  • uleiuri care nu conțin deloc THC dar includ alți compuși;
  • uleiuri care conțin doar CBD pur.

CBD, sau canabidiolul, este una dintre substanțele extrase din natură ce promite efecte amelioratoare asupra durerii și inflamației, depresiei și anxietății, epilepsiei și a unei serii de alte afecțiuni severe.

2. Ulei de cânepă vs. CBD - Care dintre cele două tipuri de uleiuri ți se potrivește

Așadar, diferența fundamentală între cele două tipuri de uleiuri este prezența sau lipsa canabidiolului, cunoscut și sub numele de CBD. Dacă beneficiile de tipul eliberării de durere, stres sau anxietate sunt avantajele pe care le cauți la un astfel de supliment, uleiul de CBD este cu siguranță alegerea potrivită. Însă, prin diversitatea de compuși ce se pot extrage din semințele de cânepă, uleiul extras din acestea reprezintă un excelent supliment nutritiv, ce poate complementa cu ușurință uleiul CBD. Antioxidanții și acizii omega conținuți de uleiul de semințe de cânepă vor aduce un aport favorabil dietei tale, iar această îmbunătățire se va reflecta atât asupra modului în care te simți, cât și asupra celui în care arăți. Este indicat, însă, ca în cazul oricărui alt supliment, să ceri întâi sfaturile unui medic pentru a te asigura că beneficiezi în siguranță de toată gama de beneficii pe care aceste uleiuri ți-o pot oferi.

3. Domenii neașteptate în care este folosit uleiul CBD

uleiul cbd pentru caini

Pe lângă consumul alimentar, uleiurile de CBD și cânepă sunt folosite și în tratamentul anxietății și durerilor animalelor de companie. Și prietenii blănoși beneficiază în egală măsură de efectele uluitoare ale acestor esențe naturale. Uleiul de CBD poate fi folosit și pentru reducerea dependenței de fumat: acesta este adesea adăugat în compozițiile lichide care se inhalează cu ajutorul țigărilor electronice. Mai mult, există și numeroase produse dermatocosmetice în care sunt integrate cu succes aceste uleiuri, al căror efect benefic asupra pielii nu mai este un secret de mult.

Un lucru este cert: cel puțin o parte a corpului tău ar putea beneficia fără probleme de niște ulei de cânepă sau CBD, fie că este vorba de creierul, inima, stomacul sau pielea ta. Nu mai aștepta și începe călătoria către un trup mai sănătos și o minte mai liberă cu ajutorul mamei natură!

Sursa foto: unsplash.com.

Posted on 2022-05-26 by SeedsMafia Home, Despre Cannabis 0 1342

Leave a CommentLeave a Reply

You must be logged in to post a comment.
Prev
Next

No products

To be determined Livrare
0,00 lei Total

Finalizeaza comanda